Articol Original
Citește știrea completă pe site-ul sursă
Scandinavia Music School este o poveste la început de drum, construită din experiența unui muzician format în România și maturizat în Norvegia. În spatele sălilor izolate fonic și al unei mici scene de recital stă o nevoie personală care a devenit viziune educațională.
O nevoie personală transformată în viziune
„Școala de Muzică Scandinavia s-a născut dintr-o nevoie oarecum personală: după peste douăzeci de ani de carieră și de viață în Norvegia, am simțit că tot ce am trăit acolo – rigoare, respect, liniște, profesionalism – trebuie, cumva, întors acasă. România m-a format ca artist, Scandinavia m-a format ca om", spune tenorul Gabriel Bîrjovanu.
„Am vrut o școală de muzică modernă, elegantă, dar profund umană, în care elevul să nu intre cu frică, ci cu bucurie și încredere. Într-o lume muzicală în continuă grabă, eu am vrut să creez un loc în care muzica se studiază, dar se și trăiește cu sens și bucurie."
Filosofia: Talent românesc + rigoare scandinavă
Modelul pedagogic se construiește la intersecția a două tradiții. „Tradiția românească are o noblețe și o profunzime unice: produce muzicieni puternici, emoționali, expresivi. După douăzeci de ani petrecuți în Nord, am descoperit și celălalt pol: un mod de a preda în care elevul este privit ca un om complet, nu doar ca o voce sau un instrumentist. Acolo m-am convins că performanța fără stare de bine nu rezistă în timp."
Din această întâlnire s-a născut și formula care îi ghidează: „Filosofia noastră este una singură, dar cu două aripi: Talent românesc + rigoare scandinavă".
Scena – de la tehnică la identitate
Un loc central în acest concept îl ocupă scena – mică, intimă, dar gândită ca un spațiu de transformare. „Experiența scenei este, pentru mine, momentul în care elevul trece de la tehnică la identitate. Poți repeta impecabil într-o sală de curs, dar adevărata transformare apare abia când urci pe o scenă – oricât de mică ar fi ea."
Prima apariție, spune el, schimbă profund un elev: „În câteva minute vezi cum emoția devine curaj, iar nesiguranța se transformă în concentrare. Scena îi obligă să fie prezenți, să respire, să își asculte corpul și muzica, să transmită."
„La Școala de Muzică Scandinavia, scena este parte din formare, nu un bonus."
Iașul are o energie artistică rară
Într-un oraș cu Operă, Filarmonică, Conservator și festivaluri, Gabriel vede școala ca pe o verigă de legătură: „Iașul are o energie artistică rară. Cred că ce lipsea era un laborator de energie pozitivă, în care copiii și tinerii să se poată dezvolta personal, cu multă empatie, fără presiune, fără comparații, fără bariere. Aici văd rolul nostru."
De aici și definiția lui: „Scandinavia Music School vine ca un loc-punte: între instituțiile mari și generația tânără, între tradiție și inovație, între performanță și dezvoltare personală." Ținta finală? „Să formăm o generație de tineri care nu doar cântă bine, ci cântă cu sens."
Echipa școlii
Echipa școlii este construită din două generații care se completează: profesori consacrați și unii dintre cei mai buni studenți din anii terminali de la Conservator. „Un profesor bun nu este doar cel care cântă impecabil, ci cel care are caracter, răbdare, bun-simț, echilibru și o energie care poate fi transmisă unui elev, fie el de 6 ani sau de 60."
„Profesorii seniori inspiră, modelează, transmit tradiția. Cei tineri energizează, inovează, creează apropiere și relaxare. Așa s-a creat echilibrul: prin diversitate, prin încredere, prin complementaritate."
Un mesaj pentru cei care ezită
„Fă primul pas! Nimeni nu începe pregătit, nici cei mai mari artiști. Curajul vine după ce pornești, nu înainte. Dacă simți chemarea, dacă te emoționează o melodie, dacă te surprinzi cântând singur, înseamnă că în tine există deja ceva ce merită ascultat. Nu trebuie să ai vocea perfectă sau timp perfect. Trebuie doar să spui: «Încerc.» La Scandinavia Music School creștem oamenii în ritmul lor, cu răbdare, cu blândețe și cu profesionalism. Începe! Restul vine pe drum."

