Gabriel Bîrjovanu - Tenorul ieșean al Operei Norvegiene
Înapoi la Blog
Publicat la: 2017-05-14
Preluat de la: InSociety.ro

Gabriel Bîrjovanu, tenorul ieșean al Operei Naționale Norvegiene: „Mă bucur de viață iubind. Iubesc viața!"

Articol Original

Citește știrea completă pe site-ul sursă

Citește pe InSociety.ro

Gabriel Bîrjovanu, prim-tenorul Operei Naționale din Oslo, se descrie ca o persoană echilibrată, modestă, bine intenționată, pasională, inteligentă, caldă, timidă, educată și cu bun simț. A plecat din România din pragmatism, căutând un mediu profesionist care să-l ajute în formarea artistică.

Despre succes

„Succesul e frumos, e magic, e ceva ce poate fi greu descris în cuvinte… e ca o beție frumoasă, te face fericit. Te simți special."

— Gabriel Bîrjovanu

Bucuria de a trăi

Despre bucuria de a trăi, artistul mărturisește cu entuziasm:

„Să te bucuri de viață e specialitatea mea. Am călătorit, am iubit, m-am dăruit, am primit, mi-am bucurat sufletul. Mă bucur de viață iubind. Iubesc viața!"

— Gabriel Bîrjovanu

Despre opera și profesionalism

Bîrjovanu consideră că opera oferă un evantai de sentimente umane. Subliniază importanța distincției dintre scena teatrală și viața reală, precizând că profesionalismul impune să nu te lași prea afectat de personajele pe care le joci.

Perioada ieșeană

Referitor la perioada ieșeană, exprimă nostalgie și emoție, amintindu-și cu recunoștință de profesorul Tiberiu Popovici de la Conservator. Nu are amintiri negative și preferă să gândească pozitiv.

Despre regrete

„Regret că am făcut armata, de exemplu. A fost o pierdere de timp. Regret că nu am ales să dau șpagă și să scap de încorporare."

— Gabriel Bîrjovanu

Visuri de viitor

Artistul își dorește să revină pe scena ieșeană în rolul Eisenstein din „Liliacul", cu o abordare mai matură decât cea din urmă cu 10 ani. Despre viitor, menționează că nu spune niciodată „niciodată" și că preferă să înțeleagă greșelile sale ca fiind inevitabile în evoluția personală.

Publicul norvegian vs. român

Artistul remarcă diferența dintre publicul norvegian — mai educat și „snob în sens pozitiv" — și publicul român, ambele având farmecul lor unic.